Fiscalizarea contributiilor sociale

6 January 2012 – Ionut DOBRINESCU

Read more http://www.juridice.ro/181204/fiscalizarea-contributiilor-sociale.html 

Au fost introduse chiar la sfârşit două capitole noi intitulate: „CAPITOLUL II Contribuţii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică” şi „CAPITOLUL III Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri”

Ambele vor intra în vigoare la 1 iulie 2012 şi, alături de alte prevederi procedurale, iar primul ar putea interesa în mod particular şi avocatura.

Tot începând cu data de 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele (noi) II şi III din titlul IX² al Codului fiscal revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală!

Interesant este însă că chiar dacă competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice vizate de noile capitole pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuţii sociale aferente anului 2012 şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea, revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade, prin excepţie, în cazul efectuării inspecţiei fiscale pentru perioade anterioare datei de 1 ianuarie 2012, stabilirea contribuţiilor sociale, precum şi soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revin organelor fiscale ANAF.

Pe scurt, începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării, creanţele reprezentând contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IX² al Codului fiscal, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012, iar în vederea urmăririi toate creanţele neprescrise.

Până în iulie 2010 Codul fiscal utiliza noţiunea de contribuţii sociale obligatorii (definită la art. 7.1 pct. 10) decât pentru a indica faptul că acestea reprezintă cheltuieli deductibile care se scad din baza impozabilă. Nimic mai mult. Legea fiscală nu acorda organelor ANAF nici un fel de competenţe în calcularea şi colectarea acestora. Modificări legislative au survenit treptat în Codul fiscal abia cu 01.07.2010, cu 01.01.2011 şi, iată, cu 30.12.2011…

Astfel, de la 01.01.2011 citim la art. 1 CF că „prezentul cod stabileşte [nu numai] cadrul legal pentruimpozitele şi taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora” (art. 2 CF în forma iniţială) [dar şi] „contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, precizează contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste contribuţii sociale”. (art. 2 CF în forma modificată) – [sublinierile şi inserţiile îmi aparţin].

Iar de la art. 2 CF,  modificat tot în urmă cu un an, aflăm că: „Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt [nu numai] următoarele:  a) impozitul pe profit; b) impozitul pe venit; c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; e) impozitul pe reprezentanţe; f) taxa pe valoarea adăugată; g) accizele; h) impozitele şi taxele locale [ci şi]  „următoarelecontribuţii sociale: a) contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat; b) contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; d) contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj; e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat; f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu completările şi modificările ulterioare.”

În traducere pentru profani, dacă până la sfârşitul anului 2010 Codul fiscal reglementa doar TAXE şi IMPOZITE, modificările survenite în cursul anului 2011 au inclus în sfera de reglementare fiscală şi în administrarea ANAF şi CONTRIBUŢIILE SOCIALE la fondurile de solidaritate. Aş numi asta Comunism, sau mai benign dar cu aceeaşi semnificaţie „capitalism de stat”!

Pasul făcut în legislaţie nu e deloc lipsit de importanţă, de semnificaţii şi implicaţii pe măsură.

Trebuie observat că până recent întregul sistem de asigurări sociale avea caracter PARAFISCAL, ca fiind generat de raporturi contractuale SINALAGMATICE, unde părţile aveau expectaţia legitimă a unei reciprocităţi a prestaţiilor. Astfel, raporturile juridice de asigurări sociale cu instituţiile abilitate (fondurile de solidaritate, Casa Naţională de Pensii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Inspectoratele de Muncă, etc) erau raporturi contractuale ope legis (de drept privat subsumat unui interes public) având însă caractersinalagmatic (obligaţiilor contributive corespunzându-le beneficii corelative determinabile, beneficiile fiind efective, predictibile, chiar dacă în această materie – asigurări! – erau inerent afectate de elementul alea).

În schimb, raporturile juridice cu autoritatea fiscală (ANAF) erau până recent, conform Codului Fiscal, doar cele ce FISCALE, respectiv acele raporturi de drept public unilaterale (ius domini) unde doar contribuabilul avea obligaţii faţă de bugetul de stat (TAXE şi IMPOZITE), în timp ce autoritatea îşi exercita prerogativa colectoare de drept regalian. Raporturile fiscale sunt esenţialmente unilaterale – obligaţiilor fiscale nu le corespund nicăieri în lume beneficii corelative determinabile.

Acum lucrurile stau cu totul altfel.

Legea fiscală şi funcţionarii ANAF se interesează acum expres de contribuţiile sociale la fondurile de solidaritate, raporturile de asigurări sociale capătă caracter fiscal. Însăşi prerogativa de administrare, inspecţie şi urmărire trece explicit în competenţa organelor ANAF!

Această evoluţie are pe undeva sens, dacă ne amintim că an de an, cu fondurile de solidaritate deficitare se face bailout (sunt subvenţionate) prin intermediul alocărilor bugetare din legea bugetului de stat. Pentru curioşi, informăm că legea 293 din 21/12/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 prevede la Titlul VI transferuri între unităţi ale administraţiei publice în sumă de 15.218.553 mii lei (13,47% din total cheltuieli bugetare), astfel:

–          Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat 13.834.101 mii lei,

–          Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj 974.453 mii lei,

–          Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate 409.999 mii lei.

Din moment ce fondurile de solidaritate sunt susţinute nu numai de cotizanţii asiguraţi, dar şi indirect, prin legea bugetului de stat, de contribuabili în general prin taxe şi impozite, este şi normal ca fiscul să înceapă să se intereseze de colectarea deficitară a contribuţiilor sociale obligatorii (altminteri parafiscale). Şi cum altfel s-o facă decât… fiscalizându-le!

Aflăm însă din Codul Fiscal (Art. 296²¹ – nou introdus) că persoanele care realizează venituri din profesii libere (litera d.) au fără excepţii calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, şi că acestea reprezintă contribuţii sociale obligatorii. Şi că, desigur, contribuabilii prevăzuţi la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) şi lit. g) sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale.

Şi mai ştim că la potrivit art. 1 alin. 3 Codul fiscal prevede că în materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.

Avocaţii au reglementat prin Legea 51/1995, OUG 221/2000 si L452/2001, ceva ce se cheamă Sistemul Propriu Unic şi Autonom de Asigurări Sociale al Avocaţilor (S.P.U.A.A.S.A – uh!), gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor şi de filialele acesteia.

Acesta derogă de la sistemul public de asigurări atât privit din perspectiva legislaţiei ne nişă al avocaturii, cât şi din perspectiva Legii 263 din 16/12/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care la art. 6 alin. 2 prevede cât de cât expres că „Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat.”, iar în Normele de aplicare se precizează salvator la art. 49 alin. 2 că „Sistemele neintegrate sistemului public de pensii, potrivit art. 6 alin. (2) din lege, sunt următoarele:sistemul de asigurări sociale al avocaţilor şi sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege.”

Codul Fiscal pare însă să spună altceva acum, şi o face cu autoritatea conferită de art. 1 alin. 3 potrivit căruia „În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.”

Ar fi binevenite precizări sau trimiteri similare la „sistemele neintegrate în sistemul public” (noţiune lansată prin L263/2010), măcar prin normele de aplicare la noul art. 296²¹ alineat. 1 litera d) din Codul Fiscal.

Într-un interviu recent din decembrie 2011 în revista AVOCATI TOPURILE FINMEDIA, maestrul Florin Norocel Petroşel reitera teza cu două tăişuri, pe care am mai auzit-o, potrivit căreia „sistemul de asigurări al avocaţilor corespunde Tronsonului I din asigurările sociale de stat“!!! Oare ce ar putea asta însemna? Tot el mai arată că „Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor nu a organizat încă Tronsonul II – pe Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, şi nici Tronsonul III – pe Legea 204/2006 privind pensiile facultative, neavând reglementate pensia suplimentară şi pensia facultativă”, însă „în momentul de faţă CAA are o echipă de specialişti [nu-i cunosc! – nota mea ID] care lucrează la modificarea cadrului legal în sensul reglementării şi acestor tronsoane.”

Se pare că Guvernul a avut ceva mai mult spor la lucru şi a fiscalizat în cursul anului 2011, cam la grămadă, toate raporturile de asigurări sociale.

Pentru că tot a venit vorba despre pensiile avocaţilor, aş mai semnala că din interviul domnului Petroşel mai aflăm unele lucruri interesante, din care îmi permit să spicuiesc:

S.P.U.A.A.S.A plăteşte pensii “mai mari decât cele din sistemul public, pensia medie pentru limită de vârstă fiind de aproximativ 2000 lei lunar, iar pensia maximă pentru limită de vârstă fiind de 5750 lei lunar” (Bine, ar mai trebui să ştiţi şi aritmetica “punctului de pensie” dar informaţii complete găsiţi pe site, graţie în bună măsură eforturilor domnului Petroşel de sistematizare a informaţiei) Pe site-ul CAA veţi avea chiar plăcerea şi surpriza să vă generaţi o proiecţie a acumulărilor punctelor de pensie, atât cât să ştiţi pe ce daţi banii.

Iată, desprinse din interviu şi unele date demografice interesante: “la data de 06.12.2011 în cadrul Filialei Bucureşti a CAA figurau înscrişi un număr de 543 de pensionari, din care 129 beneficiari ai unei pensii pentru limită de vârstă care continuă activitatea, 315 pensionari pentru limită de vârstă retraşi definitiv din profesie, 28 de pensionari de invaliditate şi 71 de beneficiari ai unei pensii de urmaş“.

În context, e bine de ştiut şi că “până în anul 1989 avocatura a fost o profesie controlată de sistemul comunist, din toate punctele de vedere, numatul avocatilor bucureşteni fiind foarte mic, respectiv de aproximativ 500, iar în anii din urmă numărul avocaţilor din Bucureşti a crescut treptat cu oameni tineri: 3500 in 1999, 4700 in 2000, 5600 in 2003, 7500 în 2006 şi 9524 în decembrie 2011“,  iar “în momentul de faţă beneficiază de pensii pentru limită de vârstă pensionarii care au avut calitatea de avocaţi înainte de 1989, doar aceştia putând îndeplini condiţiile de vârstă şi stagiu de cotizare minim prevăzute de lege.”

Vă puteţi desigur întreba de cam de ce tip de evoluţie demografică a profesiei ar fi nevoie pentru ca prin 2045, avocaţii activi în Bucureşti să susţină în plată prin intermediul SPUAASA în jur 5000 de pensionari care îşi vor fi început activitatea în jurul anului 2000?

Nu e de glumă când observăm că rata de intrare în pensie în avocatură va fi în jurul anului 2040 de cam 1000 de avocaţi pe an, faţă de numai 138 în prezent! Asta, desigur, pentru că majoritatea covârşitoare a avocaţilor are în prezent sub 37 de ani.

Şi puteţi reflecta la cam cine şi cam de unde ar fi dispus să facă bailout cu viitoarele şi inevitabilele deficite de la Casa de Asigurări a Avocaţilor. Oare tot bugetul de stat? Asta depinde numai de cât de Propriu Unic şi Autonom va mai fi sistemul de asigurări al avocaţilor. Interesante informaţii statistice găsiţi aici.

Atenţie: S.P.U.A.A.S.A, de unic ce este, nu furnizează pentru avocaţi nici un fel de asigurări sociale de sănătate şi în general nimic din ce mai reglementează Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, administrată ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât avocaţii nu au fost nicicând scutiţi de plata contribuţiilor sociale obligatorii (acum FISCALE!) pentru asigurări de sănătate, unde sunt asiguraţi ope legis, chiar dacă nu toţi sunt convinşi de asta.

Ne putem întreba dacă exceptarea avocaturii ca „sistem neintegrat în sistemul public”, prevăzută în Normele de aplicare ale Legii 263 din 16/12/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, şi cea cuprinsă în reglementările proprii ale profesiei de avocat vor rezista sau nu în faţa prevederilor legii fiscale de bază, Codul Fiscal, în lipsa unor derogări mai directe.

Rămâne de văzut, în lumina modificărilor recente aduse Codului Fiscal, dacă în materia colectării contribuţiilor sociale ale avocaţilor la „sistemul neintegrat în sistemul public” gestionat de CAA, dar şi a contribuţiilor datorate de avocaţi la fondurile de asigurări neacoperite de SPUAASA, respectiv la asigurările de sănătate (CASS), inspecţia fiscală ANAF va exercita sau nu prerogative efective de control şi colectare?

Respectiv, dacă nu cumva inspectorii Filialelor CAA ar putea fi de acum disponibilizaţi pe seama faptului că în viitor inspectorii ANAF le vor prelua atribuţiile şi ar urma să administreze şi să urmărească colectarea contribuţiilor avocaţilor atât pentru… „Tronsonul I” de asigurări sociale, cât şi pentru asigurările de sănătate?

Pentru că, în tot cazul, asta vă pot garanta, contenciosul în aceste materii va fi unul FISCAL şi nu parafiscal, şi ori de câte ori pe un avocat are să îl calce inspecţia ANAF, acesta va avea de dat socoteală nu doar pentru taxe şi impozite, dar şi pentru contribuţiile sociale obligatorii, iar judecata care va urma va fi la o instanţă de contencios administrativ şi nu la una civilă sau de muncă şi asigurări sociale!

Exceptând cele expuse mai sus, vă doresc tuturor un an cât mai lipsit de griji!

Ionuţ DOBRINESCU
avocat, Cenzor al Filialei Bucureşti a CAA