Wall Street.ro 27 Nov 2013 – Anca Grigore

Pe principiul ”una calda, alta rece”, mult comentata Ordonanta de Urgenta 102/2013 ne aduce, pe langa majorarile de accize sau impozitul pe stalpi, un inceput de legislatie a holding-urilor, legislatie pe care mediul de afaceri o solicita si o asteapta de foarte mult timp.

Nu inseamna nici pe departe ca o sa avem un aflux brusc de capitaluri si ca marile grupuri ale lumii isi vor stabili cartierul general pe Calea Victoriei, insa este un prim pas spre un mediu fiscal prielnic marilor grupuri de companii si mai ales, pentru mentinerea in tara a capitalului autohton.

Cateva considerente despre holding-uri si legislatia actuala din Romania

Avand exemplul unor state precum Olanda, Luxemburg sau Cipru, care au implementat legislatii favorabile holding-urilor, putem spune ca un cadru legislativ favorabil din punct de vedere fiscal presupune, in mod minimal, scutirea de impozit pentru:
• veniturile din dividende primite de societatea tip holding de la filialele in care aceasta detinute participatii, precum si
• castigurile de capital obtinute de societatea tip holding din vanzarea titlurilor de participare detinute in filialele proprii sau din lichidarea participatiei.

In ceea ce priveste filialele, pentru a se evita situatiile in care sunt scutite de impozit veniturile aferente participatiilor in scop speculativ, se instituie in general conditii privind pragul minim si/sau perioada de detinere (spre exemplu 10% detinere pentru o perioada minima de 1 an in Luxemburg sau 5% in Olanda, fara perioada minima de detinere).

Beneficiile actuale de care se bucura firmele romanesti, inclusiv cele de tip holding, cuprind scutirea de impozit in ceea ce priveste:
• dividendele primite de la filiale romanesti, indiferent de procentul sau perioada de detinere in respectivele entitati;
• dividendele primite de la o filiala dintr-un stat membru UE, pentru detineri mai mari de 10% pentru o perioada minima de 2 ani, considerand celelalte conditii privind statutul entitatii indeplinite.

Prima dintre scutiri este reglementata inca de la aparitia Codului fiscal din 2003, la vremea respectiva vorbindu-se anticipativ si despre neimpozitarea, dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, a dividendelor primite de la o persoana juridica din UE in conditiile unei detineri de 25% din titlurile de participare pe o perioada neintrerupta de minimum 2 ani. Ulterior, procentul de detinere a scazut la 15% (din 2007) si 10% (din 2009).

Ce aduce nou OUG 102/2013?

Conform OUG 102/2013, incepand cu 1 ianuarie 2014 devin neimpozabile urmatoarele categorii de venituri:

• dividendele primite de la o persoana juridica romana si in plus, cele primite de la o persoana juridica situata intr-un stat tert cu care Romania are incheiata o Conventie de evitare a dublei impuneri (”Conventie”, in cele ce urmeaza), in conditiile unei detineri de minimum 10% pe o perioada neintrerupta de 1 an la data inregistrarii dividendelor;
• veniturile din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana sau straina situata intr-un stat cu care Romania are incheiata o Conventie, in conditiile unei detineri de minimum 10% pe o perioada neintrerupta de 1 an la data vanzarii/cesionarii;
• veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice romane sau straine situate intr-un stat cu care Romania are incheiata o Conventie, in conditiile unei detineri de minimum 10% pe o perioada neintrerupta de 1 an la data inceperii operatiunii de lichidare.

Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2014, asistam, pe de o parte la extinderea sferei veniturilor neimpozabile la nivelul persoanei juridice romane societate-mama, si pe de alta parte la reducerea perioadei minime de detinere de la 2 ani la 1 an.

Spre exemplu, conform prevederilor actuale ale Codului fiscal, o societate-mama din Romania care primeste dividende in suma neta de 100.000 lei de la o filiala situata in India la care detine titluri de participare reprezentand 30% din capitalul social, include aceste venituri in categoria veniturilor impozabile si plateste in acest sens un impozit pe profit de 16.000 lei catre statul roman.

Incepand cu 1 ianuarie 2014, avand in vedere ca intre Romania si India este incheiata o Conventie de evitare a dublei impuneri, venitul din dividende de 100.000 lei primit de la filiala din India va reprezenta venit neimpozabil la calculul impozitului pe profit in Romania, considerand conditia de detinere de 1 an indeplinita.

De asemenea, castigurile de capital obtinute de o societate-mama din Romania din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la filiale sau din lichidarea unei filiale devin venituri neimpozabile.

Conform prevederilor actuale ale Codului fiscal, un investitor care alege sa achizitioneze actiuni la societatea ABC aflata in dificultati financiare, fapt ce se reflecta si intr-o valoare redusa a valorii actiunilor (spre exemplu 10 lei/actiune) va fi taxat de autoritati la momentul la care doreste sa lichideze aceasta participatie, la 3 ani de la achizitie, cand societatea ABC s-a redresat, fapt ce se reflecta intr-o valoare crescuta a valorii actiunilor (spre exemplu 40 lei/actiune). Astfel, investitorul va plati la momentul lichidarii investitiei, avand in vedere redresarea societatii ABC, un impozit de 16% pe castigul realizat (30 lei/actiune), respectiv 4,8 lei/actiune. Incepand cu 1 ianuarie 2014, aceste venituri (considerand conditiile de detinere indeplinite) vor fi neimpozabile la nivelul societatii-mama.

Prin aceasta masura se incurajeaza achizitiile de participatii in scop investitional, achizitiile efectuate in scop pur speculativ pentru realizarea unor venituri pe termen scurt ne-beneficiind de noile prevederi ale Codului fiscal. Astfel, companiile romanesti care aleg sa investeasca in societati, atat din Romania, cat si din tari cu care Romania are incheiate Conventii, nu vor mai fi tinute captive si isi vor putea lichida participatia in orice moment dupa implinirea termenului de 1 an fara a inregistra costuri suplimentare in ceea ce priveste impozitul pe profit.

In plus, tot de la 1 ianuarie 2014, conditiile de detinere mai favorabile (minimum 10% din capitalul social si perioada redusa de 1 an) au fost modificate si pentru:
• scutirea dividendelor primite de o persoana juridica romana de la alta persoana juridica romana sau de la persoana juridica din UE;
• neimpozitarea la sursa a dividendelor distribuite de o persoana juridica romana unei alte persoane juridice romane.

Concluzii

Autoritatile romane au facut un pas inainte in crearea unui cadru fiscal favorabil societatilor de tip holding, care ar putea face tara noastra mai atractiva pentru capitalurile straine. Este foarte posibil sa constatam ca structurarile prin Cipru, create doar de dragul scutirii de la plata impozitului pe castigul de capital realizat prin exit, nu vor mai fi asa de interesante…
In plus fata de aceste noi prevederi, in ceea ce priveste relatia cu potentiali investitori straini, Romania se bucura in continuare de o cota de impozitare atractiva, de accesul la Directivele Europene, cat si de o retea extinsa de Conventii de evitare a dublei impuneri.

Totusi, simpla legiferare a unor masuri fiscale mai favorabile (la multi ani distanta fata de alte state europene), asemeni unui ghiocel in iarna grea, care nu poate aduce primavara, nu va inclina net balanta in favoarea Romaniei atunci cand se analizeaza potentialele locatii pentru investirea capitalului disponibil, atata vreme cat in Romania nu vom vorbi de stabilitate fiscala, de predictibilitate, si nu in ultimul rand, de o dreapta si echitabila administrare fiscala.