14 June 2012 – Dumitru DOBREV
Înțeleg că jurnaliștii de pe meleagurile patriei mioritice au devenit peste noapte specialiști în drept și se pricep la interpretarea legii electorale, de vreme ce e plin pe net și la tembeliziuni că Nicușor Dan nu intră în Consiliul General pentru că nu are 5% din voturile bucureștenilor.
Nici nu are nevoie.
Motivele le găsim atât în lege, cât și în raționamente juridice ce-și propun să verifice constituționalitatea prevederilor legale. Dar să nu anticipăm.
Ce spune legea
De la legea 67/2004 cetire, art. 96:
(1) Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscriptie stabileste pragul electoral al circumscriptiei, reprezentând 5% din numarul total al voturilor valabil exprimate în circumscriptia respectiva. În cazul aliantelor politice sau aliantelor electorale, la pragul de 5% se adauga pentru al doilea membru al aliantei 2%. Pentru aliantele cu cel putin 3 membri, pragul electoral este de 8%.
și alineatul 2, care a panicat lumea:
(2) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si candidatii independenti care au întrunit pragul electoral prevazut la alin. (1).
Acum, atenție, cel mai important, alineatul
(3) Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel:
a) în prima etapa, biroul electoral de circumscriptie stabileste numarul de mandate ce revine fiecarei liste de candidati, precum si candidatilor independenti, pe baza coeficientului electoral (Nota bene!!!!),determinat prin împartirea numarului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele si candidatii independenti care au întrunit pragul electoral la numarul total al mandatelor de consilier din circumscriptia respectiva; biroul electoral de circumscriptie repartizeaza fiecarei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în numarul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectiva; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obtinut un numar de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral. Se considera voturi – neutilizate pentru fiecare lista de candidati a partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale voturile care au ramas dupa atribuirea mandatelor, precum si cele inferioare coeficientului electoral.
Stop. Reluăm.
Avem n-șpe partide care au participat la alegeri (și avem). Calculăm numărul total de voturi valabil exprimate pentru toate aceste partide (Total = A). Stabilim pragul electoral al circumscriptie de 5% din numărul total de voturi valabil exprimate (5% x A). Acest 5% ne ajută în etapa următoare, cea decisivă.
Mai departe: se calculează numărul de voturi valabil exprimate pentru partidele și independenții care au depășit pragul de 5% (total 2 = B, unde B e evident mai mic decât A). Ăsta e tortul care se va împărți. B se împarte la numărul de mandate atribuite unei circumscripții, în cazul Bucureștiului, 55,  și se aflăcoeficientul electoral = C (B/ mandate = C).
Zice legea: „este declarat ales candidatul independent care a obtinut un numar de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral”.
Și aici încep
Interpretările posibile
Ipoteza 1. Candidatul independent e declarat ales dacă a depășit coeficientul electoral, dar și pragul electoral.
Că tot am pornit discuția de la un matematician, să facem și puțină aritmetică pentru presa română:
Să zicem, da? – că am avea 600 de voturi valabil exprimate în București pentru toate partidele în competiție, dintre care 550 pentru cele care depășesc pragul de 5%. Dacă independentului îi trebuie să depășească pragul electoral de 5%, atunci el ar trebui să obțină voturile a minimum 30 de concetățeni ai săi (600 x 5%). În același timp, ceilalți 54 de consilieri de pe listele partidelor, ar reprezenta restul de 520 de votanți, la o rată de reprezentare de 9,62 de votanți per consilier.
Asta ar însemna
1. că pentru a fi declarat ales, un consilier independent trebuie să fie ales de un număr de trei ori mai mare de cetățeni decât un coleg al lui care e pe listele unui partid și
2. că independenții sunt aleși după altă măsură decât cei de pe listă (5% din A, față de 1/55 din B, în cazul Bucureștiului).
Ipoteza 2. Independentul e declarat ales dacă a depășit coeficientul electoral și punct.
Uităm de prag, care ne ajută doar la aflarea lui B, și avem aceleași 550 de voturi care se împart la 55 și ne dă coeficientul electoral = 10. Consilierul independent e declarat ales dacă are 10 voturi. Restul de 54 de consilieri vor reprezenta restul de 540 de votanți, adică 10 cetățeni per consilier.
E, și acum, știind noi că oamenii au dreptul la tratament egal în fața legii și că au prin Constituție dreptul de a fi aleși, cam care interpretare credeți Dvs., stimați jurnaliști atoateștiutori, că este cea corectă?
Cea care favorizează candidatul de pe lista de partid, stabilind pentru acesta condiţii mai uşoare, în dauna independenţilor, sau cea care, printr-un algoritm de calcul, le oferă şi acestora din urmă şanse egale de a accede la demnitatea publică?
LATER EDIT
Ok, am văzut că BEC a mers pe prima interpretare, dar nu sunt deloc convins că aceasta este constituţională sau că nu discutăm de o lege poate constituţională, „dar nu pentru căţei”, făcută anume să apere privilegiile partidelor politice.
Vă propun aşadar să refacem calculele, plecând de la o nouă ipoteză:
Circumscripție: București, cu 55 de mandate de consilier.
Număr total de voturi valabil exprimate: 700.000 (foarte aproape de cifra reală din 10 iunie), totalul A.
Număr de voturi necesare unui consilier independent: 700.000 x 5% (pragul electoral) = 35.000
Număr de voturi valabil exprimate doar pentru partidele și independenții care au depășit 5%: să zicem 500.000 (totalul B).
Buuuun.
Acum să presupunem că au trecut de pragul de 5% un număr de 10 independenți – cunoașteți metoda reducerii la absurd, da? :)
Prin urmare, 350.000 de voturi s-au îndreptat către ei în mod direct.
Ne rămân 45 de mandate de atribuit. Mandatul se atribuie după regula B/ nr. mandate = Coeficientul electoral. 500.000/55= 9090. În funcție de asta se împart mandatele pentru cei de pe listă.
Prin urmare o să avem două categorii de consilieri, unii mai egali ca alții:
10 consilieri au avut nevoie de câte 35.000 de voturi pentru a fi aleși.
45 de consilieri au avut nevoie de câte 9090 de voturi pentru a fi aleși.
10 consilieri vor reprezenta 350.000 de oameni, care i-au votat direct.
45 de consilieri vor reprezenta și ei alți 350.000 de oameni (ne raportăm la totalul A, căci mandatele rămase se redistribuie, deci toți votanții vor fi reprezentați cumva), prin repartizarea mandatelor.
Frumoasă matematica asta electorală, nu?
Haideţi însă acum să privim puţin calculele din partea cealaltă, adică a noastră, a alegătorilor.
Legea 67 / 2004 vorbeşte, în art. 1, alin. 2, despre votul universal, egal şi direct. „Egal” înseamnă – sau ar trebui să însemne – că votul meu are aceeaşi putere cu votul tău.
Păi ia să vedem, în situaţiile de mai sus, pentru votantul unui independent, forţa votului lui e de 1/ 35.000, pe când, pentru votantul unui candidat pe listă, forţa votului este de 1/ 9090.
Deci cum e cu egalitatea votului?
Dumitru DOBREV
avocat, Baroul Bucureti