de Iacob Buga
Credit foto: Andrey Metelev pe Unsplash
1. Configurația noului impozit reglementat de Legea nr. 295/2021
Finalul lunii octombrie a anului 2021 a adus o noutate în materia contribuțiilor fiscale, în Monitorul Oficial nr. 1036/29.10.2021 fiind publicată Legea nr. 259/2021 care prevede impozitarea veniturilor obținute de unii producători din vânzarea energiei electrice.
Astfel, potrivit art. II din acest act normativ, articol care a fost completat prin O.U.G. nr. 130/2021:
→ în cazul acestui nou impozit:
• calitatea de contribuabili o au producătorii de energie electrică cu excepția celor care:
° utilizează combustibili fosili ( e. cărbune, petrol sau gaze naturale) pentru producerea energiei electrice;
° produc energie electrică în cogenerare[1];
• baza de impunere o constituie venitul suplimentar reprezentând diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare a energiei electrice produse și prețul de 450 lei/MW;
• cota de impozitare este de 80%;
→ acest nou impozit:
• este datorat în perioada 1 noiembrie 2021-31.03.2022, e. în perioada aplicării O.U.G. nr. 118/2021;
• se plătește până la data de 25 a lunii următoarele celei pentru care este datorat, cu excepția impozitului datorat pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 decembrie 2021 care se va plăti până la data de 25 ianuarie 2022.
Deoarece orice sarcină fiscală nou-introdusă stârnește dezbateri, care nu pot să nu privească și compatibilitatea respectivei sarcini cu dispozițiile constituționale, în cele urmează, fără vreo pretenție de exhaustivitate, ne vom strădui să prezentăm în mod lapidar considerațiile noastre cu privire la această problemă.
2. Pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 259/2021 referitoare la noul impozit pe veniturile obținute din vânzarea energiei electrice nu sunt compatibile cu principiile constituționale ale securității juridice și legalității
O primă chestiune care ne-a atras atenția este aceea că Legea nr. 259/2021 a intrat în vigoare în integralitatea ei la data de 1 noiembrie 2021, date fiind prevederile art. 78 din Constituția României și cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 deși, printre dispozițiile sale, se numără și cele ale art. II care reglementează impozitul analizat.
Or, având în vedere că:
→ 4 din Codul fiscal consacră principiul predictibilității legislative în materie fiscală potrivit căruia inter alia legile prin care se introduc noi impozite trebuie să intre în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care acestea au fost adoptate[2], regulă care trebuie să fie respectată în contextul adoptării tuturor legilor prin care sunt introduse noi impozite și nu doar celor prin care sunt modificate dispozițiile Codului fiscal deoarece:
• pe de o parte, în cuprinsul art. 4 din Codul fiscal nu se face nicio distincție după cum legile prin care sunt introduse noi impozite sunt unele prin care se modifică dispozițiile Codului fiscal sau au un caracter de sine stătător iar, după cum se știe, ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus;
• pe de alta parte, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, denumirile marginale ale articolelor nu au semnificații proprii în contextul reglementării, neputând, astfel, să fie invocată denumirea marginală a art. 4 din Codul fiscal, „Modificarea și completarea Codului fiscal”, pentru a restrânge aplicabilitatea prevederilor alin. (2) al acestui ultim articol;
→ dacă, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul fiscal, o lege prin care este introdus un nou impozit trebuie să intre în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care aceasta este adoptată, a fortiori, impozitul introdus prin această lege nu ar putea să fie datorat pentru o perioadă anterioară respectivei date, dat fiind principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României;
→ după cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale a României[3], respectarea principiilor securității juridice și legalității prevăzute implicit de art. 1 alin. (5) din Constituția României în contextul introducerii unui nou impozit poate fi reținut doar dacă, printre altele, legiuitorul se conformează principiului predictibilității legislative în materie fiscală, în condițiile în care:
• reglementând intrarea în vigoare a unor acte normative, dispozițiile art. 4 din Codul fiscal sunt unele de tehnică legislativă cu caracter imperativ;
• deși normele de tehnică legislativă nu sunt unele de rang constituțional, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, nerespectarea acestora conduce la apariția unor situații de incoerență și instabilitate care sunt incompatibile cu principiile securității raporturilor juridice și legalității consacrate de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală,
din perspectiva noastră, consacrând un impozit datorat chiar de la data intrării lor în vigoare, i. e. 1 noiembrie 2o21, prevederile art. II din Legea nr. 259/2021 referitoare la impozitul analizat nu sunt compatibile cu principiile constituționale ale securității juridice și legalității.
3. Pe de altă parte, este îndoielnic faptul că dispozițiile Legii nr. 259/2021 referitoare la noul impozit pe veniturile obținute din vânzarea energiei electrice au fost adoptate cu respectarea principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale
După cum am arătat mai sus, potrivit dispozițiilor Legii nr. 259/2021, sunt exceptați de la obligația de plată a acestui impozit producătorii care utilizează combustibili fosili în vederea producerii energiei electrice, precum și cei care produc energie electrică în cogenerare.
Cu toate acestea, nici analiza prevederilor Legii nr. 259/2021 și nici a documentelor publice care au însoţit acest act normativ în procesul de elaborare, dezbatere şi adoptare[4] nu ne-a permis să determinăm care sunt rațiunile pentru care cele două categorii de producători de energie electrică menționați mai sus au fost scutiți în totalitate de obligația de plată a noului impozit.
În acest context, nu putem să nu atragem atenția cu privire la faptul că art. 56 alin. (2) din Constituția României consacră principiul justei așezări a sarcinilor fiscale:
→ potrivit căruia, în contextul stabilirii unor sarcini de natură fiscală, trebuie să fie asigurată respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, ţinându-se cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor[5];
→ principiu care a fost transpus și în Codul fiscal – art. 3 lit. c) din acest act normativ consacrând principiul justeţii impunerii sau echității fiscale potrivit căruia sarcina fiscală a fiecărui contribuabil trebuie să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia.
În consecință, având în vedere că, prin Legea nr. 259/2021:
→ pe de o parte, a fost instituit o impozitare drastică a veniturilor obținute din vânzarea energiei electrice de către o categorie de producători,
iar
→ pe de altă parte, a fost în totalitate exonerată de o astfel de sarcină fiscală altă categorie de producători,
din perspectiva noastră, este cel puțin îndoielnic faptul că prevederile Legii nr. 259/2021 care reglementează impozitul analizat au fost adoptate cu respectarea principiului constituțional al justei așezări al sarcinii fiscale mai ales că, după cum am arătat mai sus, nu există niciun element care să le permită destinatarilor acestui act normativ să determine rațiunea acestui tratament diferențiat.
(…)
Continuă să citești articolul pe Juridice.ro
[1] Tehnologiile de cogenerare sunt enumerate cu titlu exemplificativ de art. 68 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.
[2] A se vedea alin. (2) al art. 4 din Codul fiscal.
[3] A se vedea Decizia nr. 900/2020.
[4] Aceste documente sunt disponibile aici
[5] A se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia Curții Constituționale a României nr. 1394/2010
