Juridice.ro 13 martie 2013
Un control fiscal anulat in procedura gratioasa nu caștiga in favoarea organului de urmarire fiscala intreruperea prescriptiei fiscale pentru situatia reluarii controlului cu privire la aceeași perioada. Prima sarcina a organului de inspectie este sa-și verifice competenta in raport de creantele fiscale neprescrise la data inceperii controlului ulterior. Prevederile art. 134 alin. 1 referitoare la efectele indeplinirii termenului de prescriptie și obligatia autoritatii de a inceta masurile de realizare in privinta unor creante fiscale prescrise sunt corelative unui drept subiectiv al contribuabilului. Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale se coroboreaza prin analogie cu regulile prescriptiei civile privind dreptul la actiune. Numai un demers de realizare a creantei validat jurisdictional e susceptibil sa suspende si sa intrerupa prescriptia fiscala. Achitarea debitului fiscal de catre contribuabilul aflat deja sub constrangerea executarii silite fiscale nu constituie plata voluntara și ca atare nu intrerupe prescriptia. (Solutie a Tribunalului București sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal ramasa irevocabila la 08.03.2013 prin respingerea recursurilor in dosar CAB 6894/3/2012. Judecatorul fondului: Loneta Gavrea)
Imprejurarile spetei:
Reclamanta Heidi Chocolat SA a sustinut la fond ca dreptul organelor de control vamal de a stabili diferente de obligatii vamale pentru un numar de 7 (sapte) operatiuni de import din anul 2004 era prescris in raport de data inceperii celui de al doilea control, respectiv la data de 02.12.2010. In cadrul unui prim control vamal inceput la 28.01.2009 si finalizat cu decizia de regularizare nr. 67/08.06.2010, reclamantei i-au fost calculate datorii in vama (regularizari) pentru un numar de 12 importuri datand din anii 2004 și 2005. O prima contestatie prealabila i-a fost admisa in procedura gratioasa, iar actul de impunere a fost desfiintat prin decizia de solutionare nr. 61/04.10.2010. Reclamanta a fost reverificata a doua oara in cadrul unui nou control inceput la 02.12.2010 si a fost din nou impusa prin decizia de regularizare nr. 139/21.03.2011. O a doua contestatie prealabila a reclamantei unde, printre altele, se invoca implinirea termenului de prescriptie fiscala a fost respinsa prin decizia de solutionare 487/15.12.2011 ce a ajuns sa faca obiectul actiunii judiciare de contencios fiscale exclusiv sub aspectul prescriptiei fiscale.
Actiunea a fost admisa la fond, prin dispozitiv constatandu-se prescris dreptul autoritatii vamale de a mai opera regularizari pe anul 2004, dupa 31.12.2009 pe considerentul fundamental ca termenul de prescriptie nu a suferit nici o cauza de intrerupere sau suspendare.
Atat la fond cat si prin recursurile formulate, recurentele ANAF și DRAOV Bucuresti au sustinut ca nu se poate retine prescriptia dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale, cursul prescriptiei fiind suspendat la demararea controlului, suspendarea fiind urmata de intreruperea prescriptiei, organul de solutionare al primei contestatii administrative dispunand concomitent cu desfiintarea actului atacat si refacerea controlului pentru aceleasi declaratii vamale care au fost controlate initial, in speta fiind incident art. 92 alin.1 din Codul de procedura fiscala. Recursurile au fost respinse ca nefondate, solutia de fond ramanand irevocabila.
Considerentele instantei de fond (in extenso):
(Sentinta Tribunalului București nr. 2902 din 26.06.2012 in dosar 6894/3/2012)
Obiectul pricinii priveste insa aprecierea daca pentru anul 2004 a intervenit sau nu prescriptia dreptului organelor de control vamal de a stabili diferente de obligatii vamale pentru perioada 12.02.2004-31.12.2004, in conditiile in care, prin decizia de solutionare a contestatiei nr. 487/15.12.2011 s-a retinut ca controlul vamal ulterior efectuat de Directia Regionala pentru Accize și Operatiuni Vamale București, a inceput la 28.01.2009, iar prescriptia a fost suspendata pe durata corespondentei cu Autoritatea Vamala. din Suedia. Controlul s-a materializat prin intocmirea procesului verbal de control nr. 19/8.06.2010, fiind emisa decizia de regularizare a situatiei nr. 67/8.06.2010.
Considera instanta ca, in raport de data declaratiilor vamale supuse controlului ulterior, in speta sunt incidente dispozitiile art. 61 al. 1 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei, potrivit cu care, “autoritatea vamala are dreptul ca intr-o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama, sa efectueze controlul vamal ulterior al operatiunilor”.
Intimatele invoca incidenta prevederilor art. 92 al. 1 OG nr. 92/2003, potrivit cu care este reglementata institutia suspendarii și a intreruperii prescriptiei, astfel ca, pentru declaratiile vamale ale societatii inregistrate in perioada 12.02.2004-9.06.2005, inceperea controlului vamal ulterior la 28.01.2009 are ca efect suspendarea urmata de intreruperea cursului prescriptiei, ceea ce face ca la data la care a intervenit cauza de intrerupere, sa curga o noua prescriptie, chiar daca actul care constituie cauza de intrerupere a fost desfiintat, deoarece organul de solutionare a contestatiei a dispus concomitent cu desfiintarea actului și refacerea controlului, societatea neputand invoca pasivitatea organelor de control pentru perioada scursa dupa inceperea controlului vamal ulterior datei de 28.01.2009.
Deși referinta la cauzele de intrerupere – care sunt 3 (notate de legiuitor a, b și c) , conform art. 92 al. 1 din O.G.92/2003, intimatele nu fac nici o referire punctuala, care dintre situatiile juridice sunt incidente, situatii care, daca ar fi intervenit, ar fi putut conduce la intreruperea acestui termen de prescriptie de 5 ani regasit la 61 al. 1 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei.
Instanta, apreciind ca pct. b și c din art. 92 al. 1 al. OG nr. 92/2003 nu sunt aplicabile, se va referi indeosebi la prevederile lit. a din acest act normativ, potrivit cu care, termenele de prescriptie prevazute la art. 91 al. 1 din același act normativ se intrerup “in cazurile și conditiile prevazute de lege pentru intreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune”.
Cum textul de lege special face referinta la cauzele generale de intrerupere a termenului de prescriptie, regasite la art. 16 din Decretul-Lege nr. 167/1958, instanta va analiza acest text legal, la situatia invocata in speta.
“ART. 16
Prescriptia se intrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia.
In raporturile dintre organizatiile socialiste, recunoașterea nu intrerupe curgerea prescriptiei;
b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act incepator de executare”.
Considera Tribunalul ca art. 16 al. 1 lit. a din Decretul-Lege nr. 167/1958 nu este aplicabil caci, imprejurarea ca reclamanta a facut plata debitului nu implica și recunoașterea acestuia, atata vreme cat a contestat toate actele vamale și fiscale emise de intimate, fiind dispus chiar refacerea acestora. Mai mult, in dreptul fiscal, este de notorietate ca platile sunt efectuate indeosebi ca urmare a penalitatilor, dobanzilor și accesoriilor ridicate, care curg asupra debitului principal și produc o majorare cuantumului debitului, fara insa a avea legatura sau natura unei recunoașteri, aspect distinct regasit fata de reglementarile din dreptul privat.
In ce privește art. 16 al. 1 lit. b din Decretul-Lege nr. 167/1958, introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare, este relevant aspectul ca, intr-adevar, reclamata a contestat initial atat procesul verbal de control nr. 19/TA/SC/8.06.2010 cat și decizia pentru regularizarea situatiei nr. 67/8.06.2010 – contestatie solutionata prin decizia de solutionare a contestatiei nr. 61/4.10.2010 prin care sa decis desfiintarea in totalitate a deciziei pentru regularizarea situatiei nr. 67/8.06.2010.
Din aceasta perspectiva, nici acest caz de intrerupere a termenului de prescriptie nu este aplicabil, intrucat intreruperea precriptiei, printr-o cerere introdusa la un organ judecatoresc sau cu atributii jurisdictionale, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte: sa fie serioasa și sa fie admisa. In cauza, cea de a doua conditie nu este indeplinita, caci, urmare a deciziei nr. 61/4.10.2010 contestatia nu a fost admisa in sensul anularii actelor de control analizate, ca solutie finala a contestatiei și deci cu exonerarea reclamantei de la plata obligatiilor vamale de plata suplimentare stabilite și deci anularea acelor fiscal-vamale contestate, ci, s-a dispus reluarea controlului, demarat in anu1 2009. In fapt, solutia data trebuie a se vedea nu doar prin “litera legii”, ci in spiritul sau, caci nu produce beneficii reclamantei, ci atesta o stare de legalitate și limitele noului control ce s-a dispus. Un nou control vamal, desigur ca suspenda cursul prescriptiei pe durata inspectiei, insa nu il și intrerupe decat in masura in care solutia data este confirmata in calea de atac.
Cea de a treia situatie enuntata de legiuitor la art. 16 al. 1 lit. c din Decretul-Lege nr. 167/1958 privește un act incepator de executare.
Acest act incepator de executare se concretizeaza prin procesul verbal de control. In cauza, inceperea controlului s-a realizat la 28.01.2009, iar primul proces verbal de control poarta nr. 19/8.06.2010. Acest act, alaturi de decizia de regularizare a situatiei nr. 67/8.06.2010 au fost desfiintate prin decizia de solutionare a contestatiei nr. 61/4.10.2010 emisa de intimata ANAF – Dir. Generala de Solutionare a Contestatiei. Prin aceeași decizie s-a dispus și reluarea controlului. Considera instanta ca este greșit argumentul Intimatelor care invoca incidenta prevederilor art. 92 al. 1 OG nr. 92/2003, potrivit cu care este reglementata institutia intreruperii prescriptiei, astfel ca, pentru declaratiile vamale ale societatii inregistrate in perioada 12.02.2004, inceperea controlului vamal ulterior la 28.01.2009 are ca efect suspendarea urmata de intreruperea cursului prescriptiei, ceea ce face ca la data la care a intervenit cauza de intrerupere, sa curga o noua prescriptie, chiar daca actul care constituie cauza de intrerupere a fost desfiintat, deoarece organul de solutionare a contestatiei a dispus concomitent cu desfiintarea actului și refacerea controlului, societatea neputand invoca pasivitatea organelor de control pentru perioada scursa dupa inceperea controlului vamal ulterior datei de 28.01.2009 – atata vreme cat nici una dintre situatiile juridice analizate nu au incidenta.
Considera Tribunalul ca, atata vreme cat actele de impunere au fost desfiintate, in sistemul cailor gratioase de atac, acestea nu mai produc efecte, deci nici procesul verbal de control nr. 19/8.06.2010 nu mai poate produce efecte. Noul proces verbal de control, care ar fi putut conduce la intreruperea prescriptiei poarta nr. 184/21.03.2011, insa data emiterii acestuia, este ulterioara termenului de 5 ani de la data efectuarii celor 7 operatiuni vamale de import din anul 2004, pentru care a intervenit prescriptia extinctiva la 31.12.2009 , in conditiile in care, toate actele intocmite de organele vamale, pe perioada 28.01.2009 – 8.06.2010 au fost desfiintate.
Fata de toate cele sus analizate, apreciaza Tribunalul ca dreptul de control al organelor vamale de a stabili diferente de obligatii vamale pentru un numar de 7 operatiuni din anul 2004 este prescris la 31.12.2009, in raport de data inceperii celui de-al doilea control, care s-a reluat la 2.12.2010, insa s-a concretizat prin, procesul verbal nr. 184/21.03.2011, și ca in speta, termenul de prescriptie nu a suferit nici o cauza de intrerupere sau suspendare.
In consecinta, se va admite contestatia.
