În cursul anilor 2015-2016 SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI a dezvoltat un argument de interpretare și o practică originală de impunere a cotelor agravate de impunere la impozitele pe clădiri datorate de contribuabili ce dețin imobile în jurisdicția Ploiești.
Modus operandi era destul de simplu: se analizau mijloacele fixe evidențiate în soldul contului 212 (construcții) din situațiile financiare ale anilor precedenți, spre a detecta orice valoare diferită (mai mare) decât cea stabilită de evaluator cu ocazia reevaluării clădirilor deținute de contribuabil pe raza municipiului Ploiești.
Chiar dacă clădirea supusă taxării era corect reevaluată, și anume printr-un raport de reevaluare înregistrat la timp la autorități, inspectorii prahoveni alegeau să pretindă taxa locală majorată de îndată ce constatau că alte mijloace fixe, chiar și din afara jurisdicției Prahova, bunuri proprii sau închiriate înregistrate în contul 212 – CONSTRUCȚII, nu fuseseră de asemenea reevaluate, cu argumentul că „procedura de reevaluare a fost selectivă, nefiind reevaluate toate elementele din grupa imobilizări corporale construcții”, respectiv că nu au fost respectate… prevederile art. 110 punctele 2, 3 și 4 din OMFP 1752/2005, potrivit cărora:
2) Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situațiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinație de costuri si valori calculate la date diferite.
(3) Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepția situației când nu exista nici o piață activă pentru acel activ.” (subl.n.)
Organele de inspecție fiscală concluzionau invariabil că încălcarea dispozițiilor art. 110 din OMFP 1752/2005 face inaplicabile prevederile art 253 (5) din Codul fiscal (vechi) potrivit cărora:
„În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementarilor contabile (subl.n.), valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului persoană juridică”.
Acestei practici greșite a încercat să-i pună capăt, în primul rând, chiar Ministerul Finanțelor – Direcția Generală Legislație Cod Fiscal, care printr-o adresă 679897/29.01.2016 încerca fără succes să le explice celor de la Ploiești că:
„O clădire se consideră reevaluată dacă persoana juridică a efectuat reevaluarea acesteia conform prevederilor legale în vigoare, fără obligativitatea reevaluării simultane a tuturor imobilelor aflate în patrimoniul societății”.
Ministerul condus în epocă de dna Anca Dana Dragu s-a ales cu o viguroasă (și probabil amuzantă) „sesizare” înregistrată sub nr. 18927/10.02.2016 cu care taxele locale Ploiești au început să se laude prin instanțe, pretinzând în întâmpinări că nu specialiștii Ministerului de Finanțe, ci specialiștii din Direcția Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul M.A.I. (!?) ar fi mai competenți să-și dea cu părerea în materia taxelor locale.
Nici Curtea de Apel București nu a fost mai impresionată de argumentația taxelor locale Ploiești, și într-o soluție recentă (sentința 4174/21.12.2016 în dosar 5937/2/2016) a anulat o consistentă impunere de 1.740.257 lei cu următoarea motivare:
Din analiza prevederilor anterior citate se deduce concluzia că pentru aplicarea cotei standard de impozitare a clădirilor este suficientă reevaluarea fiecărei clădiri din trei în trei ani, nefiind necesară evaluarea întregii grupe de clădiri.
Este adevărat că, potrivit prevederilor pct. 110 alin. (2) – (5) din OMFP nr. 1752/2005 şi, respectiv dispozițiilor pct. 123 alin. (2) – (5) din OMFP nr. 3055/2009 (aplicabil începând cu 01.01.2010), „Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situațiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinație de costuri și valori calculate la date diferite. Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate”. O grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeași natură și utilizări similare, aflate în exploatarea unei entități. Exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri; clădiri; mașini și echipamente; nave; aeronave etc.”.
Însă, reglementările contabile nu pot adăuga la textul clar al art. 253 C. fiscal, care se referă la reevaluarea unei clădiri și nu a tuturor clădirilor, fiind de observat că intenția legiuitorului nu a fost aceea de sancționare a contribuabilului aflat în ipoteza prevăzută de art. 253 alin. 6 Cod fiscal pentru nerespectarea reglementărilor contabile, ci aceea de a constrânge contribuabilul la actualizarea valorii mijloacelor fixe, în vederea unei juste stabiliri a sarcinii fiscale.
Pe de altă parte, niciunde în cuprinsul textului art. 253 din Codul fiscal ori al Normelor de punere în aplicare al acestuia nu se face vorbire despre obligația de reevaluare simultană a tuturor clădirilor, dispozițiile art. 253 Cod fiscal făcând referire strict la clădirile reevaluate și, după caz, cele nereevaluate.
Soluția, încă nedefinitivă căci a fost prompt recurată, își va aștepta confirmarea încă vreun an de zile în recurs la ICCJ.
Nici legiuitorul (a se citi Ministerul de Finanțe) nu a stat mai prejos și a operat pentru 2016 modificări inclusiv în codul fiscal. Art. 460 alin. 5.b) și alin. 9 CF este acum mai explicit decât vechiul art. 253 alin. 5 CF și un artificiu de trimitere „ca la Ploiești” la reglementările contabile (art. 110 punctele 2, 3 și 4 din OMFP 1752/2005) în materie de reevaluări imobile pentru taxe locale nici nu ar mai fi de conceput.
av. Lelia Dumitrescu-Călin
