Sunt membră a Baroului București din 1999 și am o experiență extinsă în multiple domenii juridice, printre care drept fiscal și contencios administrativ și fiscal, proiecte cu finanțare europeană și ajutor de stat, drept societar și comercial, litigii comerciale, achiziții publice, proiecte imobiliare, dreptul consumatorilor, protecția datelor personale, contracte comerciale și contracte de finanțare, precum și dreptul muncii.
În ultimii 18 ani, am oferit consultanță juridică managementului unor companii de top din România, sprijinindu-le în gestionarea aspectelor juridice cotidiene, precum și în proiecte juridice complexe și în litigii, cu accent pe elaborarea de strategii procesuale și de atenuare a riscurilor.
Din martie 2024, m-am alăturat echipei Dobrinescu Dobrev, unde acord asistență atât în materia dreptului fiscal și contenciosului administrativ, cât și în probleme de drept comercial și drept civil.