„Voi prezenta câteva file din inspecțiile fiscale ale lunii martie. De exemplu, o persoană fizică cu venituri la gri pentru vânzare de locuințe, doar parțial fiscalizate, mi-a declarat că a realizat între 4 și 12 milioane lei anual, fără a declara. Criticăm ANAF, criticăm legislația extrem de deficitară, însă de fiecare dată când vorbim despre ea vă rog să aveți în vedere ambele realități. Sunt numeroși contribuabili care vând absolut orice, la valori foarte mari. Cu ce se confruntă cele două Românii? Avem un deficit bugetar enorm în 2024 și cu arierate fiscale la 30 septembrie 2024 duble față de ultimii patru ani. Suntem pe locul întâi la rata inflației în Uniune. Există câteva soluții. Una este creșterea impozitelor, care acum se numește consolidare fiscală. A doua este creșterea colectării. Colectarea în mod dificil se face prin inspecții fiscale bine țintite prin analize de risc. Trebuie să corelăm informațiile obținute din declarațiile fiscale, e-Factura, SAF-T. Trebuie, totodată, să avem un număr semnificativ de inspectori fiscali”, a spus ea.
Mai multe detalii aici: https://business-mark.ro/experienta-unui-director-financiar-este-corelata-cu-gandirea-sa-strategica-cu-capacitatea-de-a-conduce-echipe-si-a-le-dezvolta-principalele-concluzii-ale-cfo-conference-bucuresti/