Mi-am început cariera în 2015 într-o companie multinațională, unde am aprofundat principii și practici contabile esențiale pentru analiza fiscală și am oferit consultanță pentru clienți din diverse industrii (farmaceutică, agricolă, energetică, financiară).
M-am alăturat echipei Dobrinescu Dobrev în 2018, iar în 2022 am devenit membru al Camerei Consultanților Fiscali.
În prezent, proiectele în care sunt implicată includ oferirea de consultanță fiscală din perspectiva impozitelor directe și indirecte, revizuiri fiscale, due diligence fiscal precum și structurări și reorganizări naționale și internaționale (fuziuni, divizări, transferuri de active, etc). Totodată, asist și reprezint clienți, atât persoane fizice cât și societăți, în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, inclusiv în cadrul inspecțiilor fiscale.
Experiența mea în contabilitate și consultanță fiscală îmi permite să înțeleg nevoile complexe ale clienților și să identific soluții eficiente, adaptate fiecărei situații.