ArticoleReguli europene de transparentizare a tranzacțiilor cu criptoactive

iulie 11, 2023
dobrinescu-dobrev-sca

După aproape 3 ani de la primul proiect, regulamentul MiCA – primul de acest fel din lume – a fost publicat pe 9 iunie 2023 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, urmând să producă efecte etapizat, parțial din iunie 2024 și integral din decembrie 2024.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32023R1114

Entitățile vizate de MiCA sunt emitenții de criptoactive și prestatorii de servicii crypto (ex: custodia, administrarea, schimbul etc. criptoactivelor; operarea platformelor de trazacționare; oferirea de consultanță cu privire la criptoactive etc.).

Regulamentul va fi aplicabil atât entităților din UE active pe piața crypto, cât și entităților non-UE care furnizează servicii către consumatori din UE.

16.732% este procentul de creștere al pieței criptoactivelor (monede virtuale) din ultimii 10 ani. Probabil că o astfel de creștere nu ar fi avut loc în lipsa curiozității și curajului sutelor de milioane de investitori (deopotrivă individuali și instituționali) care au creat în jurul lor o efervescență a investițiilor în tehnologie și inovație.

Acest amplu entuziasm s-a manifestat însă în lipsa unui cadru de reglementare care să protejeze investitorii împotriva fraudelor. Acest aspect cu siguranță a avut impact asupra creșterii nemaiîntâlnite a pieței deoarece a dat frâu liber tranzacțiilor speculative și chiar tranzacțiilor ilicite.

În mod legitim explozia pieței criptoactivelor a determinat nevoia (și obligația) unor reglementări. MiCA se axează pe patru piloni: (1) asigurarea securității juridice prin crearea unui cadru similar celui aplicabil altor servicii financiare; (2) dezvoltarea pieței într-un cadru normativ sigur, axat pe sprijinirea inovației într-un context de concurență loială; (3) protejarea consumatorilor, investitorilor și a pieței în ansamblul ei; (4) instituirea unor garanții care să asigure stabilitatea pieței.

MiCA împarte criptoactivele în 3 categorii: (1) token raportat la active (vizează menținerea unei valori stabile prin raportarea la mai multe monede fiduciare, la anumite mărfuri sau la o combinație dintre acestea); (2) token asimilat unei monede electronice („criptomonedele” – activele care au scopul de a fi utilizate drept mijloace de schimb, valoarea lor fiind raportată la o monedă fiduciară); și (3) token utilitar (activ digital care poate fi utilizat doar pentru a accesa bunuri/servicii ale emitentului token-ului). În categoria criptoactivelor care nu sunt acoperite de MiCA regăsim NFT-urile.

Mai multe pe: https://taxnews.ro/2023/07/11/reguli-europene-de-transparentizare-a-tranzactiilor-cu-criptoactive/

PROGRAMEAZĂ O ÎNTÂLNIRE

Dobrinescu Dobrev SCA
Program Birou
Luni – Vineri: 10-18

Copyright © 2024 Dobrinescu Dobrev