Parteneri

Luisiana Dobrinescu

ATTORNEY AT LAW | MANAGING PARTNER

Cu o experiență profesională de aproape 25 de ani, coordonez practica de litigii și consultanță de drept fiscal. Specializările mele includ TVA, procedura inspecției fiscale și structurările naționale și internaționale.

Încă din anul 2016, am fost recunoscută ca unul dintre cei mai buni specialiști români în drept fiscal de către publicația Chambers and Partners.

Educație & Biografie

Experiența anterioară

  • Asistent universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu din București, 2024 – prezent
  • Cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea București, 2017 – 2023
  • Dobrinescu Dobrev SCA, asociat fondator, 2012 – prezent
  • Societate de avocatură specializată în drept fiscal, 2007 – 2012
  • Societate de audit, contabilitate și consultanță fiscală, 2001 – 2007

Calificări profesionale

  • Baroul București (2008)

Studii

  • Doctor în drept fiscal, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timișoara, cu tema de cercetare doctorală ”Contrapartida în materia TVA, între argumentele de ordin juridic și cele economice”, 2022
  • Evenimentele anuale de specializare în TVA organizate de Universitatea Erassmus (Rotterdam), IBFD (Amsterdam), WU Vienna University, VAT Forum, Bruxelles și International VAT Association
  • Programul de masterat în drept fiscal, Facultatea de Drept, Universitatea București, 2012 – 2013
  • Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Universitatea „Titu Maiorescu”, București, 2007 – 2010
  • Facultatea de Drept, Universitatea din București, 1996 – 2000
  • Liceul „Mihai Viteazul”, 1992 – 1996, Slobozia

Afilieri

  • Membră a International VAT Association
  • American Chamber of Commerce
  • British Romanian Chamber of Commerce
  • Association of European Lawyer

Autor & Co-Autor

  • ”Probleme de fiscalitate din activitatea notarială. Tranzacțiile imobiliare”, 2024;
  • ”Baza de impozitare a TVA. O abordare juridică și economică”, Editura Solomon, 2023;
  • Cursul de Drept fiscal ediția a III-a, coord. Dan Șova, Editura Solomon, 2017;
  • Codul de Procedură fiscală, comentariu pe articole, coord. Cosmin F. Costaș, Editura Solomon, 2016;
  • revista de specialitate Tax Magazine.

Am dublă pregătire academică, fiind absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București și a Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune, din cadrul Universității Titu Maiorescu.

Asistând clienții pe perioada inspecțiilor fiscale și a controalelor antifraudă, fac tot posibilul pentru a asigura echilibrul între litera legii fiscale și spiritul său.

Am contribuit la crearea unor precedente valoroase prin contestațiile și acțiunile de contencios administrativ-fiscal formulate pentru clienții Dobrinescu Dobrev, în subiecte precum consacrarea principiului in dubio contra fiscum, calculul perioadei de prescripție fiscală, exercitarea dreptului de deducere a TVA anterior înregistrării în scopuri de TVA, taxarea inversă, ajustări de TVA, timbrul muzical, regimul fiscal al remunerațiilor organismelor de gestiune colectivă, Ro e-Transport și altele.

În acest context, sunt inițiatoarea a patru dosare fiscale aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-249/12 Tulică și Plavoșin, C-55/16 EvoBus, C-392/16 Dumitru Marcu și C-146/21 VB) și am fost implicată în două proceduri de infringement (dosare EU PILOT) împotriva României, toate vizând probleme de TVA. Totodată, particip frecvent ca expert fiscal în dosare de arbitraj pe rolul Curților Internaționale de Arbitraj.

Îmi face plăcere să vorbesc despre domeniul fiscal, care mă pasionează, în cadrul diverselor conferințe și seminare de fiscalitate, naționale și internaționale, fiind totodată autor a numeroase articole de specialitate.

Contact Luisiana Dobrinescu

PROGRAMEAZĂ O ÎNTÂLNIRE

Dobrinescu Dobrev SCA
Program Birou
Luni – Vineri: 10-18

Copyright © 2024 Dobrinescu Dobrev